În ciuda numelui său, care poate crea confuzie, anticoagulantul lupic NU este o substanță care previne coagularea sângelui. Dimpotrivă, este un autoanticorp – o proteină produsă de sistemul imunitar care atacă din greșeală propriile țesuturi, în acest caz fosfolipidele, componente esențiale ale membranelor celulare. Prezența acestui autoanticorp este asociată cu un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge (tromboză) în vene și artere. Numele său istoric provine de la faptul că, în testele de laborator, prelungește paradoxal anumiți timpi de coagulare, dând impresia unei „anticoagulări”, și a fost descoperit inițial la pacienții cu lupus.
Medicul dumneavoastră, cel mai adesea un hematolog, reumatolog sau ginecolog, recomandă acest test atunci când investighează o posibilă tendință de hipercoagulare a sângelui. Este o analiză cheie în diagnosticul sindromului antifosfolipidic.
Cele mai frecvente motive includ:
Pentru pacient, procedura este foarte simplă: constă într-o recoltare de sânge venos, la fel ca la majoritatea analizelor. Complexitatea are loc în laborator. Determinarea anticoagulantului lupic este un proces în mai mulți pași, care implică teste de screening, de amestec și de confirmare, pentru a se asigura că prelungirea timpului de coagulare este cauzată într-adevăr de acest autoanticorp și nu de alți factori.
Pregătirea este foarte importantă pentru acuratețea rezultatului.
Un rezultat pozitiv indică prezența anticoagulantului lupic în sânge. Acest lucru nu pune un diagnostic de sine stătător, ci semnifică un risc crescut pentru evenimente trombotice. Rezultatul trebuie întotdeauna corelat de către medic cu istoricul clinic și cu alte analize (ex: anticorpii anticardiolipinici, anti-beta 2 glicoproteina I). Adesea, un rezultat pozitiv se confirmă printr-o a doua testare la un interval de cel puțin 12 săptămâni.
Dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat determinarea anticoagulantului lupic, laboratorul Onioptic Medical din Craiova vă stă la dispoziție. Contactați-ne pentru a stabili detaliile.
Cât durează până primesc rezultatul?
Deoarece este o analiză complexă, în mai mulți pași, rezultatul nu este gata în aceeași zi. Durata poate varia, dar de obicei este de câteva zile lucrătoare.
Dacă am anticoagulant lupic, înseamnă că am boala Lupus?
Nu neapărat. Deși a fost descoperit la pacienții cu lupus și este frecvent asociat cu această boală, anticoagulantul lupic poate apărea și independent, în cadrul sindromului antifosfolipidic primar, sau chiar temporar, în urma unor infecții.
Trebuie să opresc tratamentul cu Sintrom/Eliquis înainte de test?
Aceste medicamente interferează puternic cu rezultatul. Decizia de a le opri temporar aparține exclusiv medicului curant, care va evalua raportul risc/beneficiu și vă va oferi instrucțiuni clare despre perioada de întrerupere și eventuala terapie de substituție.
Ce este sindromul antifosfolipidic (SAFL)?
Este o boală autoimună caracterizată prin prezența anticorpilor antifosfolipidici (printre care și anticoagulantul lupic) și apariția de evenimente trombotice (cheaguri de sânge) și/sau complicații obstetricale (pierderi de sarcină).
De ce trebuie repetat testul după 12 săptămâni?
Anticoagulantul lupic poate apărea tranzitoriu în organism (de ex., în timpul unei infecții). Pentru a confirma diagnosticul de sindrom antifosfolipidic, este necesar ca prezența anticorpului să fie persistentă, de aceea se recomandă repetarea testării.
Recoltarea doare?
Nu. Veți simți doar o mică înțepătură, ca la orice altă recoltare de sânge. Disconfortul este minim și de scurtă durată.
Există tratament pentru un rezultat pozitiv?
Nu se tratează rezultatul în sine, ci riscul pe care îl implică. În funcție de contextul clinic (dacă ați avut sau nu un eveniment trombotic), medicul poate recomanda un tratament profilactic cu antiagregante (ex: aspirină) sau un tratament curativ cu anticoagulante pentru a preveni formarea de noi cheaguri.
Cu rezultatul analizei, este esențial să reveniți la medicul specialist care v-a recomandat-o. Acesta va integra informația în tabloul clinic general și va stabili dacă este necesar un tratament (de obicei, cu medicamente anticoagulante) pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge, în special în situații de risc (intervenții chirurgicale, sarcină, imobilizare prelungită).
