La prima vizită în clinicile noastre este indicat să aduceți istoricul medical pentru afecțiunea dumneavoastră sau toate informațiile medicale pe care le aveți. Pentru investigațiile oftalmologice vă recomandăm să aduceți ultima pereche de ochelari. De asemenea, dacă suferiți de anumite boli despre care ați fost informat că afectează ochii, este bine să aveți la dumneavoastră informațiile primite de la medicii specialiști și medicația recomandată.
Dacă sunteți deja pacientul clinicii noastre, toate informațiile medicale se află deja în baza noastră de date, nu este nevoie să aduceți nimic.
Durata unei consultații depinde de afecțiunea de care suferiți. De exemplu, un consult oftalmologic de rutină durează 20 min, iar un RMN pentru coloana vertebrală presupune aproximativ o ora jumătate. În cazul în care sunt necesare alte investigații, medicul sau asistentenții vă vor explica pașii și durata, în cadrul consultației. Totuși, este bine să va rezervați minim o ora pentru aceasta. Tratăm fiecare pacient în funcție de nevoile sale, de aceea există situații în care, din motive obiective, trebuie să dedicăm mai mult timp unui pacient. Dacă se întâmplă să fiți în sala de așteptare și să trebuiască să așteptați, ne cerem scuze și va rugăm să aveți răbdare, și dumneavoastră veți fi tratat/a cu maximă atenție atunci când veți fi în cabinet.
În timpul consultației se va efectua o keratorefractometrie computerizată și măsurarea tensiunii intraoculare de către asistenți, apoi se va evalua acuitatea vizuală și se va prescrie corecție optică (ochelari sau lentile de contact), dacă este nevoie.
În cadrul consultației se efectuează un examen biomicroscopic al polului anterior și posterior al ochilor. Există situații când examinarea fundului de ochi se poate efectua fără picături de dilatare, cu ajutorul unei lentile speciale. Medicul apreciază dacă administrarea picăturilor de dilatare este necesară. De asemenea, se poate efectua un test lacrimal dacă este necesar.
Dacă, pentru stabilirea diagnosticului, medicul va avea nevoie de investigații suplimentare, acestea se pot efectua în clinică, costurile acestora nefiind incluse în costul consultației.
În cazul în care pentru consult este nevoie de administrarea unor picături pentru dilatare, trebuie să știți că vederea va va fi afectată pentru câteva ore, că atare nu va recomandăm să conduceți.