Hiperlăcrimarea sau epifora reprezintă lăcrimarea excesiva ce se manifestă adesea prin curgerea lacrimilor pe obraz și se datorează unei perturbări a echilibrului dintre producția și evaporarea lacrimilor.
Producția de lacrimi în exces conduce direct la hiperlăcrimare, în timp ce pierderea în exces stimulează producția de lacrimi reflexe, care poate duce și la epifora.
Dificultăți în drenajul lacrimal pot fi cauzate de:
Cele mai frecvente cauze ale hiperlăcrimarii prin producție excesivă sunt:
Sindromul de ochi uscat este o afecțiune multifactorială caracterizată prin instabilitatea filmului lacrimal, a cărei importanță este adesea subestimată, însă, nu de puține ori, afectează calitatea vieții pacienților.
Mecanismul lăcrimării excesive din sindromul de ochi uscat este adesea iritativ, prin lubrifierea ineficientă a suprafeței oculare determinată fie de o calitate necorespunzătoare a lacrimilor, fie prin clipit incomplet. Disfuncția glandelor Meibomius reprezintă principala cauza a sindromului de ochi uscat, prin afectarea calitativă și cantitativă a componenței lipidice a filmului lacrimal, ducând la creșterea vâscozității și instabilității acestuia.
Pacienții prezintă ca simptome asociate senzație de arsură, nisip in ochi, congestie oculara, necesitând o examinare complete de către medicul specialist (anamneză, inspecție, palpare, examen biomicroscopic cu fluoresceină, test Schirmer, evaluarea computerizată a calității și cantității filmului lacrimal prin sistemul Idra).
Anamneza poate releva factorii cauzali sau agravanți precum: condiții de mediu (expunerea la fum, vânt, climă uscată), medicație (antihistaminice, decongestionate, antidepresive), precum și afecțiuni ce interferă cu producția lacrimală (Sindrom Sjogren, Poliartrita reumatoidă).
Prin inspecția zonei oculare putem identifica anomalii faciale sau periorbitale, poziția anormală a pleoapelor sau ptoză palpebrală. De asemenea, trebuie analizate orice tip de secreție anormală (seroasă, purulentă, hemoragică). Palparea canalului lacrimal poate aduce informații despre o eventuală dacriocistită sau obstrucția canalului lacrimală cauzată de o formațiune neoplazică.
Testele funcționale se realizează prin examenul biomicroscopic ce permite examinarea structurii pleoapelor, dinamica palpebrală, suprafața oculară și timpul de rupere al filmului lacrimal (TBUT). Colorarea suprafeței cu fluoresceină identifică posibile erozii oculare, iar persistența îndelungată (peste 5 minute) a colorantului în sacul conjunctival poate sugera o obstrucția a canalului lacrimal.
Testul Idra presupune examinarea computerizată și non-invazivă a suprafeței oculare prin care poate fi identificat tipul de sindrom de ochi uscat, ajutând astfel la tratarea țintită a componentei deficitare lacrimale. Acesta aduce informații suplimentare despre morfologia glandelor Meibomius și permite analiza calitativă și cantitativă a filmului lacrimal. Printr-o examinare simplă și rapidă, detectează grosimea stratului lipidic, prin care se evaluează funcționalitatea glandelor Meibomius, componenta apoasă prin măsurarea meniscului lacrimal, timpul de rupere al filmului lacrimal, precum și analiza calitativă a clipitului, toate aceste informații permițând determinarea celei mai bune opțiuni terapeutice.
În cazuri particulare pot fi recomandată investigații imagistice precum CT (tomografie computerizată) sau RMN (rezonanță magnetică).
Tratamentul lăcrimării excesive este atât unul etiologic, cât și unul simptomatic.
Pe de o parte, scopul principal este de a trata cauza ce a produs hiperlăcrimarea. Dacă mecanismul de producere este cel de obstrucție de canal lacrimo-nazal vom efectua procedee de dezobstrucție precum: punctoplastia (deschiderea punctului lacrimal cu ajuutorul unor incizii atunci când acesta este îngustat), intubarea canalului lacrimal cu dopuri de silicon (conducte lacrimale îngustate la care se dorește prevenirea închiderii canalului) sau dacriocistorinostomia realizarea unui bypass pe cale endoscopică sau cutanată între canalul lacrimal și meatul nazal cu plasarea unei sonde temporare în canalul lacrimal) în cazurile severe. Prin procedee chirurgicale se pot trata anomalii palpebrale precum ectropion sau entropion.
În cazul hiperlăcrimării reflexe, tratamentul presupune identificarea și tratarea cauzei (conjunctivită, keratită, erozii corneene, sindrom de ochi uscat, blefarită). În această situație, cel mai frecvent tratamentul este unul topic, în care medicul specialist va recomanda picături în funcție de fiecare situație particulară, ceea ce poate părea paradoxal pentru pacientul care suferă de lăcrimare excesivă.
Tratamentul simptomatic al acestor afecțiuni presupune o igienă riguroasă a pleoapelor, la care se adaugă lacrimi artificiale.
Gestionarea cu succes a pacientului cu hiperlăcrimare necesită ca medicul clinician să determine cauza de bază a epiforei. Începem toate evaluările epiforei explicând pacienților echilibrul lacrimal normal și subliniind că orice întrerupere a unei părți a sistemului poate provoca modificări în alte părți ale sistemului. Astfel, în urma unei examinări medicale de specialitate ce permite analiza profesională a suprafeței oculare, pacienții pot înțelege cauzele disconfortului ocular, iar respectarea tratamentului adecvat poate creste satisfacția și calitatea vieții pacienților.