Rezonanța magnetică pelvină este o procedură imagistică medicală care utilizează unde radio și câmpuri magnetice pentru a produce imagini detaliate ale pelvisului. Este recomandată pentru depistarea afecțiunilor și/sau malformațiilor organelor pelvine (prostată, uter, ovare, vezică urinară, ganglioni etc.). De asemenea, este folosit și pentru elucidarea cauzei durerilor pelvine, sângerărilor neobisnuite, blocajelor tractului urinar sau intestinului sau pentru monitorizarea evoluției unei afecțiuni preexistente.
Indicațiile pentru efectuarea unui RMN pelvin pot include:
• diagnosticarea tumorilor sau a infecțiilor din pelvis
• evaluarea afecțiunilor vasculare (anevrisme sau tromboze)
• evaluarea afecțiunilor osoase și a țesuturilor moi (ligamente, mușxhi) de la nivelul pelvisului.
• În cazul persoanelor de sex masculin, RMN multiparametric de prostată reprezintă investigația de primă intenție în stadializarea cancerului de prostată, dar oferă imagini detaliate și pentru alte afecțiuni alte prostatei (abcese, infecții, anomalii congenitale, complicații ale chirurgiei pelvine)
• În cazul persoanelor de sex feminin, RMN-ul pelvis cu protocol special pentru afecțiunile ginecologice deosebește cu precizie formațiunile maligne de cele benigne ( chistele simple sau dermoide, endometrioamele, fibroamele uterine)
RMN-ul nu utilizează radiații ionizante și este considerat sigur și non-invaziv. În timpul examenului, pacientul poate fi solicitat să stea nemișcat într-o poziție confortabilă și să respire într-un ritm constant. Este recomandat să nu se consume alimente solide sau lichide cu 4-6 ore înainte de examinare, precum și îndepărtarea obiectelor metalice. Este important să se discute cu medicul despre orice îngrijorare sau alergii la medicamente sau substanțe de contrast înainte de examinare.
*Prețurile pot varia in funcție de locație si medic.
Radiologie și Imagistică
Radiologie și Imagistică
Radiologie și Imagistică
Radiologie și Imagistică
Radiologie și Imagistică
Radiologie și Imagistică